1/25/2009

Intre mit si realitate...


Se spune ca omul este o fiinta cu un statut despre care s-a discutat foarte mult, atat in cercul specialistilor, cat si in cercurile credinciosilor pentru ca se tot dezbate despre “omul - manuitorul destinului sau” si despre “omul-papusa” avandu-se in vedere si mitul omului teluric.Este un subiect despre care am discutat foarte mult in timpul anilor de liceu caci era o tema des intalnita in operele literare ale scriitorilor conemporani, dar caruia nu i-am dat foarte mare importanta.

Din punctul meu de vedere as aborda acest subiect din alta perspectiva: omul este propriul Dumnezeu, isi manevreaza singur destinul sau este un « simplu personaj » al carui destin a fost deja schitat, el trebuind sa isi joace « rolul » ? Consider ca vor fii pareri de ambele tabere dar pentru a-mi sustine opinia am sa fac unele precizari.

In primul rand vizavi de prima abordare a subiectului, cred ca este o exagerare in a afirma ca esti propriul Dumnezeu caci am intra in conflict cu cele scrise in Biblie, insa poate cei care au sustinut aceasta idee au folosit conceptul de Dumnezeu cu intelesul de conducator, de manuitor al propriului destin, de un « Zeus » pamantean existent in fiecare din noi, concretizat in vointa si deciziile fiintei umane. Multi vor zice ca ceea ce spun eu este o simpla aberatie dar au existat multe dezbateri stiintifice referitoare la aceasta clarificare a statutului omului de « « manuitor » al destinului sau ori de « simpla marioneta »

In ceea ce priveste abordarea statului omului ca un simplu personaj cu un rol deja schitat, oamenii de stiinta sustin faptul ca fiecaruia dintre noi la nastere i se creioneaza un traseu al vietii, idee sustinuta si de existenta semnelor zodiacale si a Oracolului, insa aceasta schitare nu este altceva decat marginile destinului nostru, asa cum reprezinta gaoacea , invelisul protector ,limita de manifestare a continutului unui ou.

Eu sunt de parere ca statutul omului poate fi plasat la granita dintre cele doua abordari intrucat pe de o parte, fiinta umana a fost creata de un singur Dumnezeu, ceea ce insemna ca omul este inferior acestuia, insa nu trebuie comparat ca un raport stapan-sclav, iar pe de alta parte inclin sa cred ca fiecare dintre noi s-a nascut cu un scop si un rol relativ determinat, adica fiecare individ are trasat, in linii mari, treptele vietii sale, traseu ce poate fi modificat, mai mult sau mai putin, de deciziile noastre caci principala noastra calitate este ratiunea materializata in vointa si exteriorizata in fapte, actiuni.

Legat de ideea omului de pamant, consider ca este o legenda a genezei fiintei umane, tema regasita si in operele literare romanesti precum romanul lui L. Rebreanu ‘Ion », legenda ce s-a transformat in mit caci in jurul lui au luat nastere tot felul de conceptii, au aparut multe reprezentari grafice a omului teluric, insa ceea ce este important este faptul ca individul trebuie sa isi foloseasca calitatile, sa isi traiasca viata, dar mai ales sa isi stabileasca scopurile personale si profesionale.

1/24/2009

Portretul adolescentului fitos

"Grea viata de licean in ziua de azi! S-au dus vremurile in care un walkman te facea cel mai cool din liceu si-ti aduceai dirigul in pragul infarctului doar scurtandu-ti fusta cu cativa centimetri.
Azi, daca nu ai Mertzan, telefon cat PIB-ul Angolei si bascheti cu Swarovski, nu existi! Tema de la franceza a devenit viral si se transmite sub forma de mass, pe messenger. Doar n-ai fi nebun sa calci la biblioteca! O reputatie impecabila cere sacrificii! Si n-ai vrea sa risti stigmatizarea si exilul in gasca tocilarilor…
Pe la scoala nu dai decat ca sa-ti etalezi noile incaltari Dolce and Gabbana. Oricum, poti sa afli si de pe Hi5 cine cu cine s-a mai cuplat sau ce tzoale de firma mai sunt pe val. Nu mai faci sport, nu te mai plimbi prin parc. Asta-i treaba de pensionari! Tu apartii sferelor superioare ale notiunii de trendy. Cand nu dai “mass-uri” pe net, o arzi prin cluburi cu fum dens, gagici care stiu sa dea din solduri si muzica beton. Neaparat manele sau house!Cum te pregatesti intens pentru o viata de star, e musai sa te filmezi si sa te pui pe You Tube. Iar daca nu apari pe un post national in timp ce dai profu cu capul de tabla, n-ai facut nimic! Doar bataia e rupta din rai! Dar asta numai daca o dai... Odata ce ti-ai impus pumnul de vedere, castigi respectul si emulatia tuturor.
Fermecate de tehnicile tale kung fu de inspiratie vandamista, femeile iti cad la picioare. Ele isi sfasie vesmintele si-ti arata ce au mai de pret. O miscare inspirata din partea ta ar fi sa-ti scoti super-telefonul si sa filmezi numarul de striptease ad-hoc. Domnisoarele cu talent se pot lansa mai apoi în flamboaiante cariere porno.
Idolii tai sunt din acelasi registru cu tine. Patapievici & Friends te lasa rece. Nu dai doi bani pe “Omul recent”. Modelul tau e… omul potent. Cu Maybach, ranga, palat baroc si manelisti care ii susura in ureche. Pac-pac!Esti guvernat de instinctul de turma. Astfel ca aderi la tot soiul de curente: de la urbani la emo kids, si-ti insusesti heraldica de rigoare: frizuri intergalactice, insigne sau machiaj caracteristic. In materie de stil, poti lua oricand lectii de la fetele de liceu.Pe timp de pace, orice legatura cu grupul ostracizat al tocilarilor cititori de Kant este abolita din start. In vremurile in care totalitarismul corigentelor iti sufla rece in ceafa, demarezi apropieri fortate inspre cunoscatorii tainelor ecuatiilor de gradul doi.
In fond, numai loserii invata la scoala. Baietii bazati sar cu banul la meditatii. Si se pregatesc asiduu sa intre la facultate. La una cool, bineinteles."
Sursa: stirile protv

1/23/2009

Fenomenul Big Brother la scara nationala...


Oare intrarea in vigoare a legii nr. 298/2008 reprezinta reintoarcerea romanilor la "vechile' metode de comunicare gen scrisori ori cartile postale?? Este o intrebare al carei raspuns incerc sa il aflu caci, pe de o parte ma gandesc ca democratizarea societatii, dreptul la intimitate si libertatea romanilor sunt pe cale de disparitie, iar pe de alta parte, ma intreb daca "alesii poporului" s-au gandit ca cetatenii acestei tari nu mai folosesc serviciile postale si intrucat aceasta risca sa intre in faliment(tinand cont si de criza economica actuala), promulgarea acestei legi reprezinta o modalitate de reorientare catre serviciile postale.
Am observat ca in mass-media acest subiect nu a fost foarte dezbatut, insa multi tineri s-au coalizat si au facut o petitie online pentru abrogarea acestei legi care incalca multe din drepturile si libertatile cetatenesti.Pe scurt, aceasta lege prevede ca de la 1 ianuarie toti operatorii de telefonie sunt obligati sa stocheze toate convorbirile, inclusic sms-urile timp de 6 luni, urmand ca de la 1 martie sa se intample acelasi lucru cu mail-urile.Vi se pare un lucru normal intr-o tara asa zisa democratica? Unii vor spune ca e un lucru benefic luptei impotriva terorismului si spionajului in timp ce eu sunt de parere ca fenomenul BIG BROTHER se propaga la nivel national iar in curand vom trai intr-un "lagar".
Prin aceasta postare nu am facut altceva decat sa imi exprim opinia vizavi de legea ascultarii telefoanelor si mesajelor electronice, sperand ca cei care nu au aflat de acest subiect, vor citi si or sa analizeze cu atentie.

1/21/2009

Antimanelistul Mircea Badea

"Tara asta e plina de manelari, cocalari care apar la TV.."

Tara asta e plina de manelari, cocalari care apar la TV sa ne arata noua cati bani, si ce mertanuri si-au mai luat"... aceasta este afirmatia domnului Badea cu privire la societatea romaneasca actuala, cu precizarea ca acest comentariu a fost facut in contextul citirii unui articol din presa legat de un cantaret de manele.Cele spuse de moderatorul emisiunii "In gura presei" mi s-au parut exagerate intrucat nu poti eticheta un intreg popor ca fiind "virusat" intrucat din punctul meu de vedere maneaua este un virus purtat de undele sonore care ataca creierul si da halucinatii de grandomanie, "pacientii" manifestand o crestere a greutatii datorata aurului de la gat, hainele lor devin lucioase si albe cu inscriptii gen "cortez" iar pantofii se lungesc inexplicabil.... sper ca nu mi-am facut si mai multi dusmani.... Nu am nimc impotriva "manelistilor' caci sa fim sinceri, la orice petrecere se cam asculta una - doua "bucati" muzicale, insa este un gen ce trebuie ascultat individual si nu cu boxele la maxim ca sa auda si vecinul ca azi am castigat la loterie ....in fine... sa revin la subiectul de baza sau cum spunea profesorul de istorie din scoala generala " sa revenim la oile noastre" si anume fobia lui Mircea Badea fata de manele.
Acum cateva zile cautam pe net niste melodii nou aparute si supriza... observ un titlu al unei piese" mircea badea manelist", moment in care am ras, nu am acordat atentie acelei piese, insA seara uitandu-ma la emisiunea pamflet a lui Morar vad cum al nostru antimanelist Mircea canta cu patos o manea, alaturi de colegul sau de breasla, Oreste.Stiti ce urmeaza.... rasete... glume..... mass-uri.....
Dupa ce am vazut acel video mi-am amintit de cele afirmate de Badea in emisiunea sa si mi-am spus" ori este ironic.... uituc sau a fost 'virusat' si datorita efectelor nedorite a realizat ca trebuie sa intre la o "cura de demanelizare".... Nu o sa va ofer eu raspunsul...probabil unii vor spune ceva de gen " caterinca", altii "are vocea" ......
Trebuie sa mentionez ca nu initiez o politica antiBadea, dar ca orice cetatean al acestei tari, am dreptul la opinie si astfel am perceput acest "mini-concert" by Mircea Badea.
In final ma simt dator sa repet ca Mircea Badea este un bun realizator TV, nu foarte obiectiv si ca sa inchei in stilul sau caracteristic va spun ..CELE SCRISE SUNT DOAR UN SIMPLU PAMFLET SI TREBUIE TRATATE CA ATARE......:D :D

1/20/2009

hamburger vs. croissant

Zilele trecute stateam si ma gandeam la asa zisa “lupta” dintre franceza si engleza si dupa o discutie cu un prieten din Elvetia, am realizat ca in contextual geo-politic actual nu ar trebui sa am in vedere o astfel de confruntare caci se doreste o uniformizare la nivel lingvistic a tarilor membre ale U.E. si in consecinta sunt necesare ambele limbi.Totusi, eu imi pastrez ideea de lupta dintre « frank si engleza » si incep sa caut motivele unei asa zise batalii, fie ea si aparenta, si sa fac conexiuni cu realitatea contemporana. ZIS SI FACUT… Am cautat niste articole din mass media legate de sommet-ul Francofoniei, ce a avut loc in tara noastra in anul 2006 si dupa o « radiografiere » a celor mai interesante articole am identificat « sursele sangeroasei confruntari dintre limbile franceza si engleza » si am putut declara « echipa castigatoare »

Dincolo de apartenenta Romaniei la Organizatia Mondiala a Francofoniei, cultura franceza pare sa aiba tot mai putine elemente de afirmare in societatea romaneasca, fie din cauza barierelor lingvistice - evidente, in pofida programei scolare , fie din cauza agresivitatii anglo-americane, agresivitate prezenta in toate mijloacele de comunicare.Romania a fost, pentru o saptamana, capitala mondiala a francofoniei. Dar cat de francofona e capitala Romaniei? Potrivit statisticilor, aproximativ 25% din populatia Romaniei e vorbitoare de franceza, procent ce pare exagerat la o prima vedere. E evident ca un calcul facut pe baza numarului de elevi care studiaza limba franceza in scoli ar putea conduce la o astfel de cifra, insa realitatea din teren e cu mult diferita.
“Oricum nu ne foloseste la nimica franceza”
In fata unei scoli de cartier din Bucuresti, un grup de elevi tocmai iese de la ore. Toti studiaza franceza, doua ore pe saptamana, dar sunt "varza", dupa cum singuri recunosc. O banala incercare de conversatie le da mult de furca. Unul singur are o tentativa firava, esuata in cele din urma.“Oricum nu ne foloseste la nimica franceza. Nici doamna nu ne chinuie cu lectii. Ne pune la sfarsit note dupa ce vede caietul”, spune Andrei S., elev in clasa a VII-a.Lucrurile se schimba radical cand vine vorba de engleza; toti au notiuni de baza, si spun ca internetul si jocurile sunt principalii "responsabili".
Situatia nu e cu mult diferita la licee. Intrebat de trei lucruri care ii vin in cap cand aude de Franta, Marian C. enumera fara ezitare Olympique Lyon, Peugeot si Zidane.Spune ca studiaza limba de sapte ani, dar i-a fost imposibil sa invete, argumentand ca nu poate “si nici nu prea vrea”- Sursa HotNews
Piff si Rahan - nisa francezei
Ion Uta, vicepresedintele Ligii de Cooperare Romano-Franceze, e de parere ca studierea limbii franceze se afla pe un trend descrescator : “Am facut o analiza a situatiei, iar la nivelul anului 1997 franceza avea un usor avans in fata englezei. Ulterior, situatia s-a egalizat, pentru ca acum engleza sa fie pe primul loc.” Explicatia data de Uta tine in primul rand de motoarele care fac engleza o limba mai accesibila.
Internetul, filmele, muzica sunt motivele pentru care engleza e mult mai populara. In ultima vreme, spaniola vine rapid din urma, in special datorita popularitatii telenovelelor.”
French bakery
Cultura nu e insa singurul instrument prin care o cultura se poate impune pe plan extern. McDonald's si KFC dovedesc ca America vine la tine acasa, chiar daca n-o vrei.
Dar Franta, ce face Franta din punct de vedere gastronomic? Vestita bucatarie frantuzeasca e reprezentata in Bucuresti prin cateva restaurante si patiserii. O vizita la unele dintre ele nu are darul de a te lamuri “cu ce se mananca” bucataria de la Paris. Snitzelul parizian si ciorba de burta nu sunt tocmai produse originare. Nici muzica din aceste stabilimente nu te duce cu gandul la filmele cu Brigitte Bardot, ci mai degraba la topurile muzicale difuzate in “heavy-rotation” de MTV. Cat despre lantul de patiserii intitulate “French Bakery”, nu sunt multe de spus. Te incearca un sentiment de nedumerire legat de nume, dar mai ales de unele produse: brownies, cookies, muffins, cheesecake si sandwich cu mozzarella….o dobrogeana ar fi fost perfecta pentru completarea meniului francez a la Micul Paris….

Actualmente, pot sa afirm ca limba engleza este cea mai vorbita si uzitata limba de circulatie internationala, ca limba franceza nu mai este preferata de adolescenti, desi ramane limba diplomatiei si a nobililor, astfel incat, in final, pot sa declar invingatoare limba engleza in asa zisa lupta cu franceza



1/19/2009

O pagina de istorie..... un pas spre culturalizare...


Zilele acestea m-am gandit sa creez o rubrica dedicata culturii romanesti si valorilor artistice si in consecinta, primul subiect al acestei noi rubrici este o scurta descriere a aparitiei si dezvoltarii culturii pe meleagurile mioritice.

Cultura româneasca are etosul ei propriu, generat de cadrul geografic si istoric al evolutiei sale. Curente apartinand unor arii si traditii culturale distincte s-au intrepatruns, simultan si succesiv, in acest context. Singurii credinciosi crestini ortodocsi printre popoare latine si singurulul popor latin in spatiul ortodox estic, românii au pastrat in mod tenace radacinile lor romane si au incercat din greu sa o armonizeze cu ortodoxismul, pentru a transforma "insularitatea" etnica intr-un dialog fecund cu celelalte culturi. Inca de la primele forme de organizare de stat din secolul 18, cultura si civilizatia româna a cunoscut doua curente coexistente, care au alternat ori s-au intrepatruns: unul european si altul oriental. Relatia dintre ele a depins de regiune, de domeniul cultural specific (arhitectura este sfera de coexistenta si confluenta a ambelor curente, in timp ce pictura legata mai mult de canoanele religioase, s-a integrat in traditia bizantina), de epoca (in Moldova si Valahia domnia fanariota a fost o perioada de influenta orientala maxima, simtita mai ales in orase, in timp ce civilizatia si-a pastrat formele traditionale). In 1508 domnitorul Radu cel Mare al Tarii Românesti a ordonat preotului Macarie de a tipari o carte de rugaciuni. Aceasta a fost prima carte tiparita in slavona pe teritoriul românesc. Limba româna a fost adoptata mai tarziu in literatura scrisa, prima carte fiind tiparita in 1544. In biserici si cancelarii scrisul in slavona a rezistat pana spre sfarsitul secolului 17. O alta trasatura a culturii românesti este relatia speciala dintre folclor si literatura iluminista, determinata de doi factori. Primul, caracterul rural al comunitatilor românesti a intiparit o neobisnuita vitalitate culturii populare. A doua, pana in secolul 18, cultura educata era compusa in principal din lucrari istorice, juridice, morale si religioase si s-a dezvoltat in jurul curtilor domnesti si boieresti, ca si in manastiri. O personalitate deosebita a fost domnitorul Dimitrie Cantemir (1673-1723), membru al Academiei din Berlin, ale carui lucrari despre Imperiul Otoman si-au castigat faima mondiala. Creatiile folclorice (binecunoscuta in acest sens este Miorita, o balada simbolica despre supunerea in fata sortii a românilor) erau atat surse de inspiratie pentru creatorii culti cat si un model structural. Intr-o politica istorica plina de salturi, cele mai dinamice epoci din punct de vedere cultural au fost cele caracterizate de stabilitate cand treptele erau atinse sau chiar unele sarite, cand s-a observat o sincronizare cu cultura europeana contemporana. Acest lucru sta marturie pentru anii de dinaintea si de dupa abolirea domniilor fanariote cand, intr-un context istoric favorabil, românii au ales modul de viata vestic, in special cel francez, lucru urmarit constant si cu un ritm fantastic de rapid. Perioada de schimbari radicale si modernizare a culturii românesti coincide cu perioda de creare a statului national, unirea Moldovei cu Tara Româneasca, in 1958. Identitatea nationala a fost astfel definita in relatia cu modelul european. Mai tarziu, cele cateva decade de pace din perioada interbelica, dupa definitivarea unirii românilor din 1918, au fost dedicate sincronizarii cu cultura europeana. In ambele procese, nelipsite de polemici, de confruntari intre conservatori si avocatii progresului, asimilarea culturii occidentale si capitalizarea traditiilor locale s-au dovedit a fi foarte benefice. Rezultatul a fost aparitia in literatura româna a celor mai mari clasici: Mihai Eminescu (1850-1889), Ion Luca Caragiale (1852-1912) si Ion Creanga (1837-1889). In perioada interbelica, cel mai graitor exemplu in acest sens este Constantin Brancusi (1876-1957), inovator al cuvantului sculptura prin imersiune in sursele primordiale ale creatiei folclorice. Viata culturala interbelica a fost plina de efervescenta. Personalitatea covarsitoare a istoricului Nicolae Iorga (1871-1940) a adus in dezbatere europeana atat istoriografia româna cat si istoria românilor. Definind identitatea colectiva prin relatia dintre traditional si curentele vest europene a fost un subiect fierbinte. Dezbaterile si polemicile au fost insotite de nume de renume ca Nae Ionescu (1890-1940), Mircea Vulcanescu (1904-1952) si Lucian Blaga (1895-1961) care a insistat pe componenta traditionala, si altii, ca Eugen Lovinescu (1881-1943) care a militat pentru abordarea europeana.Dupa instaurarea comunismului liberatatea de creatie a fost constant restransa prin forme diferind in functie de etape: in incercarea de a construi noua identitate culturala pe bazele realismului socialist si a da legitimitate noii oranduiri prin rejectarea valorilor traditionale (perioda de sovietizare); relaxarea dogmatismului si a controlului ideologic in anii 60; presiunea de a impune un nationalism fatis in timpul celor doua decade de dictatura ceausista. Atitudinea puterii fata de omul de cultura a variat de a lungul timpului de la purificari si interdictii (la nivel de masa in anii 50) de a fi prinsi in capcana privilegiilor.Ruptura dintre cultura oficiala si ce adevarata s-a marit in timpul dominatiei comuniste. Pe de o parte, impotriva intentiilor autoritatilor, au fost realizate lucrari de valoare ca un domeniu al adevarurilor morale si a adevaratul om de cultura a format obiectul culturii adevarate. Pe de alta parte, sloganurile diseminate la nivel national prin formele oficiale de cultura a ajutat la raspandirea unor viziuni simpliste, a pseudo-adevarurilor printre unele categorii sociale. Tensiunea dintre aceste doua directii exista inca si poate fi perceputa la nivelul societatii ca un intreg.O alta consecinta a atitudinii comuniste fata de elite, in general, a fost aparitia, pentru prima data in istoria României, a unei diaspore adevarate incluzand mari personalitati a vietii stiintifice si culturale: George Emil Palade, premiul nobel in biologie; filozoful Stefan Lupascu; Mircea Eliade (1907-1986), renumitul istoric al religiilor; Eugen Ionescu (1909-1994), dramaturg al absurdului; Emil Cioran (1911-1996), "cel mai mare maestru al stilului in scrisul francez dupa Pascal"; Vintila Horia (1915-1992), un romancier care a pastrat spatiul românesc a o constanta in lucrarile sale.Specific dominatiei comuniste in România a fost permanenta repudiere a membrilor diasporei, etichetati ca tradatori de tara. Astfel nici Mircea Eliade, nici Eugen Ionescu sau Emil Cioran, a caror lucrari s-au publicat in tara numai sporadic dupa 1960, nu si-au mai vazut locurile de nastere. Numai dupa 1989, procesul de recastigare a valorilor diasporei si de reintegrare a personalitatilor acestei in cultura tarii a putut fi inceput, un proces marcat la randul lui de tensiuni si neintelegeri. Caderea comunismului in 1989 a stimulat lumea culturala, dar trecerea la economia de piata si rigorile perioadei de tranzitie o pun fata in fata cu experiente grele. Pe de o parte, eliminarea controlului politic al statului a adus mult visata libertate de creatie, dar odata cu aceasta cultura a incetat a fi subventionata si relatia cu societatea este guvernata de economia de piata, toate acestea stingerind o activitate culturala adecvata. Pe de alta parte, cultura, si in primul rand, literatura româna, trebuie sa faca fata competitiei izvorate din valul de cultura importata si cu o mutare a interesului populatiei catre alte zone ale discursului public (presa, televiziune). Cautarea de noi politici culturale pare a prevala acum, dincole de tensiunea implicata de chiar problemele creatiei insasi.

1/18/2009

Magda Ciumac - model demn de urmat??!!

Astazi va propun sa aduc in discutie un subiect foarte larg dezbatut in mass-media si de o mare importanta pentru tinerii din ziua de azi... este vorba de modele de viata.... Exista oare un model demn de urmat, din societatea romaneasca actuala?? Este, pentru multi, o intrebare care nu isi gaseste raspunsul caci pentru multi modelele de viata se regasesc in alte perioade , alte tari sau chiar in operele de arta. Poate intrebarea nu este corect formulata si ar trebui sa spun "modele din viata actuala".. in fine.... problema care ar trebui pusa este aceea ca sunt promovate falsele valori iar adevaratele personalitati cu contributii la dezvoltarea unui domeniu de activitate si implicit a evolutiei societatii romanesti, sunt ignorate cu desavarsire.
Pentru mine televiziunile joaca un rol important in educarea si culturalizarea tinerilor, insa aceasta "functie" este de mult pierduta intrucat pe de o parte, accentul cade pe audienta, deci pe ceea ce atrage cat mai multe vizionari, iar pe de alta parte, publicul roman, marea majoritate, are alte repere in viata, gen " cine a omorat-o pe Elodia?", "ce mai face Magda Ciumac sau sexy brailanca?", "ori cu cine s-a mai cuplat fiica presedintelui?". Oare acestea sunt singurele subiecte fara de care nu am putea supravietui?!!..... sa fii devenit Magda Ciumac, Nicolae Guta sau Dan Diaconescu modele demne de urmat??!! Raspunsul la aceasta intrebare o veti gasii in propria ratiune.Consider ca in societatea actuala exista modele de/din viata, iar pentru a va exemplifica, va marturisesc ca un model de politician, pentru mine, il reprezinta Mihai Alexandru Ungureanu, punctul de reper vis-a-vis de verticalitate si mod de afirmare fiind Monica Tatoiu, iar exemplele pot continua pe domenii de activitate.
Stadiul societatii contemporane si al nivelului de trai si pregatire sunt determinate, in mare parte, de lipsa modelelor veritabile pentru tineret sau de promovarea unor '"personaje" care se pretind a fi modele, dar care in realitate pot fi etichetate ca "ASA NU".Ceea ce urmaresc eu prin postarea propriei opinii referitoare la modelele demne de urmat, este, in primul rand, sa determin pe cei care imi vor citii aceste randuri, fie si ei intr-un numar restrans, sa se gandeasca bine la alegerea unui punct de reper profesional caci aceasta optiune poate influenta cursul deciziilor in viata unora, iat in al doilea rand, mi-ar placea ca mass-media sa promoveze mai mult valorile socio-politico-culturale ale Romaniei.
In final, vreau doar sa mentionez ca am abordat acest subiect datorita conversatiei avute cu un coleg de facultate.

1/15/2009

Tutunul, un prieten de "nadejde"


Zilele acestea, mergand spre sediul facultatii, priveam in jur si realizam, cu stupoare, cati fumatori exista in Bucuresti, asta "gratie" chistoacelor aruncate pe strada si vazute la orice colt. De multe ori, in cercul meu de prieteni am avut discutii aprinse referitoare la "beneficiile" fumatului, insa de fiecare data nu ajungeam la un consens si abandonam subiectul. Din acest motiv, m-am decis sa ma documentez din surse sigure si sa prezint, pe scurt, efectele fumatului si ceea ce contine o simpla tigara. Tre' sa precizez ca, atat fumatul activ, cat mai ales cel pasiv, dauneaza grav sanatatii, insa voi sunteti cei care hotarati in privinta sanatatii voastre. Intr-o tigara sunt continute 43 de substante chimice care cauzeaza cancer. Nicotina continuta de tigari este toxica si letala in doze mari. Cand isi iau doza de nicotina fumatorii inhaleaza alte patru mii de substante chimice. Multe dintre aceste componente sunt active chimic si produc schimbari negative asupra corpului.
Substante chimice periculoase continute de tigari:
-Gudronul: este un termen general pentru mai multe particule ce rezulta din fumul de tigara. Particulele contin substante chimice printre care oxizi de nitrogen, dioxid de carbon si monoxid de carbon. Gudronul e maro si are gust neplacut, pateaza dintii, unghiile si tesuturile de plaman. Gudronul contine benzpiren, o hidrocarbura puternic cancerigena.
Monoxidul de carbon: este un gaz inodor fatal in doze mari pentru ca ia locul oxigenului din sange. Fiecare celula de sange contine o proteina complexa numita hemoglobina; moleculele de oxigen sunt trasportate prin corp lipite de sau agatate de proteine. Monoxidul de carbon se leaga de mai mult de hemoglobina decat de oxigen. Aceasta inseamna ca inima unui fumator trebuie sa munceasca mai mult pentru oxigenarea creierului, a inimii, a muschilor si a altor organe vitale.
Cianura de hidrogen: plamanii au niste perisori (cili) care ajuta la "curatarea" plamanilor prin indepartarea substantelor straine care ajung acolo. Cianura de hidrogen impiedica derularea procesului de curatare a plamanilor in sensul ca substantele otravitoare ale fumului de tigara raman in plamani.
Amoniac: este o substanta chimica foarte puternica gasita in produsele de curatat, se foloseste pentru conservarea organelor umane de la morga, care este de asemenea nociv pentru plamani.
Metale: fumul de tigara contine metale periculoase printre care: arsenic, cadmiu si plumb. Multe din aceste metale sunt cancerigene.
Compusi radioactivi: fumul de tigara contine compusi radioactivi care sunt cancerigeni.
Efectele fumatului asupra sistemul respirator:
- iritatia traheei si a laringelui;
- reduce functionarea plamanilor si cauzeaza insuficienta respiratorie datorita umflarii si limitarii areajului plamanilor;
- cauzeaza mucozitate excesiva in pasajele plamanilor;
- incapacitatea plamanilor de a curata si elimina substantele otravitoare se transforma in iritatii ale plamanilor.
Efectele fumatului asupra sistemul circulator:
- cresterea tensiunii arteriale si rata batailor inimii;
- strangerea vaselor de sange rezultand o scadere a temperaturii corpului;
- mai putin sange oxigenat in corp;
- sange aglutinant care este predispus la coagulare;
- vatamarea liniilor arteriale contribuind la artroscleroza (depuneri de grasime pe peretii arteriali);
- cresterea riscului de infarct datorita blocajelor in circulatia sangelui.
Efectele fumatului asupra sistemul imunitar:
- sistemul imunitar nu mai fuctioneaza bine;
- persoanele fumatoare sunt mai expuse la infectii;
- procesul de vindecare a organismului este mai lung.
Efectele fumatului asupra sistemul muscular si osos:
- reducerea circulatiei sangelui in zona extremitatilor (degetele mainilor si picioarelor);
- incordarea muschilor;
- reducerea masei osoase.
Alte efecte ale fumatului asupra corpului:
- iritarea si inflamarea stomacului si a intestinelor;
- cresterea riscului de sangerari gastrointestinale;
- reducerea simturilor tactile si gustative;
- aparitia ridurilor premature;
- risc ridicat de orbire si pierdere a parului;
- gingivita.
Efectele fumatului asupra barbatilor:
- reducerea nivelului de hormoni sexuali;
- impotenta cauzata de reducerea circulatiei sangelui in zona inghinala;
- cresterea riscului de cancer al sistemului reproducator incluzand si cancerul penian.
Efectele fumatului asupra femeilor:
- reducerea fertilitatii;
- scaderea apetitului sexual;
- reducerea nivelului de hormoni feminini;
- absenta menstruatiei sau ciclu menstrual neregulat;
- cresterea riscului de cancer al sistemului reproducator incluzand cancer de col uterin, cancer la san
Dumneavoastra alegeti!

In gura... motanului...



In dimineata aceasta, dupa ce am mancat si citit putin , am aprins TV-ul si zappand am dat de emisiunea arhi, mega si ultra vizionata a domnului Mircea Badea. Tre' sa marturisesc ca am fost un infocat fan al lui Badea, mai ales pe vremea matinalurilor realizate impreuna cu Teo, insa urmarind acum ceva vreme o editie din " gura presei" mi-am dat seama de ipocrizia si de mentalitatea de roman get beget a acestui om de televiziune. Pentru a nu-mi atrage antipatii, permiteti-mi sa va si explic motivele pentru care m-am transformat dintr-un adept al discursurilor lu' Badea intr-o persoana rationala vis-a-vis de ideile acestuia. Am urmarit pe toate blogg-urile articole referitoare la conflictul dintre Huidu si Badea, in care doi indivizi, care se dau scoliti, dar mai ales verticali se injurau si isi 'idolatrizau" reciproc mamele, dar mai ales iubitele. Am ramas indignat de cele scrise pe blogg-urile celor doi prezentatori, nu m-am lasat influentat, insa ceea ce mi s-a parut nedeontologic, dar mai ales lipsit de bun simt, a fost ca Mircea Badea in emisiunea sa, de mare audienta, trebuie recunoscut acest lucru, critica pe Huidu si cel mai grav, publicul care se uita la emisiunea Cronica Carcotasilor, care, dupa parerea lui, "e un public analfabet si incuiat la minte". Recunosc ca nu's un fan al lui Huidu, chiar nu il apreciez, insa emisiunea este un adevarat pamflet, foarte bine realizata ( emisiunea) de cei doi, cu un mai mare aport al lui Mishu' , iar ceea ce a afirmat cel, care intr-o emisiune ca nu se va lua niciodata de Voiculescu alias motanul Felix, chiar daca mogulul ar face ceva gresit, adica Mircea Badea mi se pare jignitor la adresa romanilor.
In incheierea acestei postari, in urma careia imi voi lua o serie de injuraturi, no problem frigiderul e gol, deci, spatiu e. .... mai spun doar ca realizatorul emisiunii " In gura presei" a afirmat ca "tara asta e de cacat si ca va fii din ce in ce mai rau", insa eu l-as intreba: Simplul latrat va schimba societatea actuala???

Atmosfera de "s(tr)esiune"


A trecut vacanta de iarna, si uite asa a venit si sesiunea... stres... nervi.. alergare dupa cursuri..... dar mai ales multa rabdare, atentie si chef de invatat.............
Zilele trecute am avut un prim examen, la ESP pe care l-am trecut cu bine ( nu o sa spun si nota obtinuta caci apoi o sa fiu acuzat de "modestie"), insa abia de acum incepe greul: examen la "civil", la "drept penal" si nu penal intrucat asa cum a spus stimabilul profesor , termenul de penal a capatat alte conotatii, deformandu-se de la sensul sau de baza, studentii folosind cuvantul pentru a descrie o materie ca fiind penala sau de ce nu, un profesor ca fiind penal, la propriu si la figurat, ultimele cuvinte fiind adaugirile mele :D.Revenind la descrierea atmosferei care ma inconjoara zilele acestea, tre' sa marturisesc faptul ca azi m-am trezit cu mare chef de invatat spunandu-mi, sau mai bine zis impunandu-mi:" ... si acum sa luam contact cu lumea si activitatile de arhiva...", deoarece, avand maine examen la arhivistica si documentaristica, sunt "obligat" ( de constiinta si atitudinea mea de student silitor) sa imi citesc si sa retin cele mai importante,relevante informatii pe care profesoara le-ar putea cosmetiza in subiecte de examen.
Dupa ce am 'p'it dejunat", am inceput sa rasfoiesc cursurile de arhivistica si dupa o jumatate de ora de 'invatat' , am inceput sa imi pun aceleasi intrebari care ma macin de foarte multa vreme referitoare la sistemul de invatamant romanesc.Din punctul meu de vedere, atat in sistemul universitar, cat si in cel preuniversitar, nu exista o specializare clara intrucat se fac, ma repet este opinia mea, multe materii irelevante profilului ales de un student. Stiti deja probabil ce urmeaza.... materie multa..logistica si infrastructura ce lasa de dorit... dar mai ales o proasta metodologie.... .Asta e, ce pot face, mi-am zis eu in sinea mea, incercand sa ma autostimulez sa retin din materia de documentaristica si arhivistica (doar suna bine , credeti-ma).
Eu ma retrag acum caci trebuie sa ma citesc putin pentru examen, insa revin cu un articol referitor la domnul Badea si la conflictul acestuia cu carcotasul Huidu.....

1/14/2009

Asa cum am promis inca de la creearea acestui blog, voi posta articole legate de folosirea corecta a limbii romane pentru ca cei interesati sa devina adevarati vorbitori ai limbii romane.

In acest articol va voi prezenta, pe scurt, modificari aduse de noul DOOM, caci am observat ca inca se fac erori de scriere, desi eu unul nu sunt de acord in totalitate cu modificarile aduse"schimbarilor" permanente de catre Academia Romana.


SCRIEREA CUVINTELOR COMPUSE

I. Se revine la scrierea într-un cuvânt a tuturor formelor pronumelui negativ compus niciunul, niciuna „nimeni” şi ale adjectivului pronominal corespunzător niciun, nicio, care se încadrează într-un întreg sistem la care se aplică de mult aceleaşi reguli.

1. Niciun(ul) s-a mai scris „legat” şi înainte de 1953, dată după care nici un(ul) a devenit singura excepţie în mai multe privinţe:

- era unicul pronume (în afară de ceea ce şi spre deosebire, de exemplu, de pronumele cu o componenţă relativ asemănătoare vreun(ul), scris într-un cuvânt) redat grafic ca şi cum ar fi vorba de două cuvinte diferite şi independente şi nu de un unic pronume/adjectiv compus sudat - între componentele căruia nu poate fi intercalat alt cuvânt;

- era singura combinaţie din seria celor formate din nici + când, cât, cum, de cât, de cum, o dată sau odată, odinioară, unde la care nu se făcea distincţie şi în scris între îmbinările libere şi disociabile, în care componentele îşi păstrează individualitatea, şi cuvintele compuse sudate. Astfel, şi până acum trebuia să se distingă, de exemplu, şi în scris, între niciodată „în niciun moment” şi nici odată „nici cândva” (situaţia complicată în acest caz şi de o a treia situaţie: nici o dată „nici o singură dată”, „nicio dată calendaristică” sau „nicio informaţie”) sau între grupurile ortografice fiecare, oarecare, oricine ş.a. şi, respectiv, fie care, oare care, ori cine.

Tot atât de normal ca în aceste ultime exemple este să distingem, de pildă, între:

- niciun adjectiv pronominal (N-are niciun chef să facă ce i se cere) şi nici un adverb + articol (Nu e naiv şi nici un om neştiutor) sau nici un conjuncţie + numeral (Mă confundaţi, eu nu am nici un frate, nici mai mulţi);

- niciunul pronume (N-a venit niciunul „nimeni”) şi nici unul conjuncţie + pronume nehotărât (Nu-mi place nici unul, nici celălalt )



Se scriu „legat” şi:

- adjectivele cu structura adjectiv + vocala de legătură o + adjectiv, care exprimă o unitate, având flexiune numai la ultimul element: cehoslovac „din fosta Cehoslovacie”, sârbocroat;

Dar ceho-slovac „dintre Cehia şi Slovacia”, sârbo-croat „dintre sârbi şi croaţi”.

- adverbul odată „cândva (în trecut sau în viitor), imediat, în sfârşit”: A fost odată ca niciodată, O să-ţi spun eu odată ce s-a întâmplat, Termină odată, Odată terminat lucrul, am plecat.

Dar se scriu în două cuvinte o dată numeral adverbial (Aşa ceva ţi se întâmplă numai o dată în viaţă, Te mai rog o dată, O dată la două luni) şi o dată subst. „zi, dată calendaristică” sau „informaţie”.

II. Se scriu cu cratimă:

- adjectivele compuse nesudate cu structura adverb + adjectiv (adesea provenit din participiu), când compusul prezintă o diferenţă de sens faţă de cuvintele de bază: bine-crescut „cuviincios”, bine-cunoscut „celebru”, bine-venit „oportun, agreat”;

Ele se deosebesc de îmbinările cu o structură şi o componenţă asemănătoare, care se scriu într-un cuvânt când sunt compuse sudate (binecuvântat) şi separat când sunt grupuri de cuvinte care îşi păstrează fiecare sensul (bine crescut „dezvoltat bine”).

- substantivele compuse cu unitate semantică şi gramaticală mai mică decât a celor scrise într-un cuvânt, ca:

- bună-credinţă „onestitate”; bună-creştere, bună-cuviinţă „politeţe”; bună-dimineaţa (plantă), bun-rămas „adio”;

Compusele sudate cu structură asemănătoare se scriu într-un cuvânt (bunăstare „prosperitate”), iar secvenţele în care componentele îşi păstrează autonomia - în cuvinte separate (bună creştere „dezvoltare bună”, bunul gust al libertăţii).

- prim-balerin, prim-balerină, prim-procuror, pri-solist, prim-solistă;

- bas-bariton, contabil-şef, cuvânt-titlu „intrare de dicţionar”, maşină-capcană (în care al doilea substantiv este apoziţie);

Se scrie într-un cuvânt blocstart - ca şi blochaus, blocnotes.

- termeni care denumesc substanţe chimice distincte, specii distincte de plante sau de animale (cu nume ştiinţifice diferite) ş.a., la care se generalizează scrierea cu cratimă - indiferent de structură: fluture-de-mătase, gândac-de-Colorado (specii de insecte), viţă-de-vie (plantă).

- tipuri izolate: cuvânt-înainte „prefaţă”, mai-mult-ca-perfect (timp verbal).

SCRIEREA LOCUŢIUNILOR

Se scriu în cuvinte separate, de ex.: băgare de seamă „atenţie”, chit că, cu bună ştiinţă, de bunăvoie „benevol”, de jur împrejurul, de prim rang „de calitatea întâi”; Doamne fereşte, Domnia Lui, Excelenţa Sa, Înalt Preasfinţia Voastră, în ciuda, în jur „în preajmă”, în jur de „aproximativ”, în jurul, în locul, Măria Ta, până ce, până să ş.a.

În locuţiunile odată ce „după ce, din moment ce” şi odată cu „în acelaşi timp cu”, adverbul odată se scrie într-un cuvânt.

Din punctul de vedere al scrierii ca locuţiuni nu sunt semnificative situaţiile în care unele elemente din componenţa lor sunt scrise cu cratimă din motive fonetice - todeauna (de-a berbeleacul, dintr-odată) sau acidental, pentru a reda rostirea lor în tempo rapid (aşa şi aşa/aşa şi-aşa) - sau pentru că sunt cuvinte compuse (de (pe) când Adam-Babadam).

SCRIEREA GRUPURILOR DE CUVINTE

Fiind grupuri de cuvinte, şi nu un singur cuvânt compus, se scriu „dezlegat” şi:

- de mâncat (N-am nimic de mâncat; De mâncat, aş mânca), după prânz ş.a.;

Dar se scriu într-un cuvânt sau cu cratimă compusele cu o structură asemănătoare: demâncare, demâncat (pop.) „mâncare”, după-amiază, după-masă „a doua parte a zilei”.

- apă minerală, bună dimineaţa (formulă de salut), bună stare „stare bună” etc.

Grupurile relativ stabile de cuvinte se deosebesc de cuvintele compuse cu structură şi componenţă asemănătoare, în care elementele componente nu-şi păstrează sensul de bază şi nu corespund realităţii denumite şi care se scriu fie cu cratimă (bună-dimineaţa „plantă”), fie într-un cuvânt: bunăstare „prosperitate”.


sursa: Noul DOOM

Noua lege pentru interzicerea cumulului pensiei cu salariul..

Dupa trecerea sarbatorilor de iarna, timp in care m-am detasat de realitate si m-am distrat cu amicii mei , netinand cont de ceea ce se intampla in jurul meu, legat de deciziile politice si neurmarind killerstirile de la orele 17, de unde aflam ce batranica a mai fost violata sau c nebuni au mai incurcat trupul omenesc cu un pui ce urma sa fie sacrificat, m-am decis sa ma pun la curent cu "noutatile". In consecinta, am rasfoit ziarele si am vizionat jurnalele TV si m-am lovit de o stire, care l-a prima vedere m-a suprins: Persoanele bugetare care beneficiaza de pensie si salariu trebuie sa aleaga intre una din acestea. Mi-a luat ceva timp pana am digerat si am facut conexiuni cu realitatea, primul gand care mi-a venit fiind profesorii de la catedre, adevarati dinozauri, ajunsi la a 20xn generatie, care sunt un obstacol pentru tinerele cadre didactice.
Din punctul meu de vedere, este o decizie, partialmente corecta, intrucat nu doar profesorii sunt cei afectati, ci si alti 'bugetari' aflati in aceasta situatie. Dupa o discutie cu profesorul de Finante Publice, care mi-a vorbit de avantajele si dezavantajele acestei ordonante guvernamentale, am realizat ca aceasta lege ar avea eficienta, daca ar fii aplicata in timp, pe o perioada determinata de 3-4 ani, caci e nevoie, de inlocuirea celor care vor alegea pensia in detrimentul salariului, riscand blocarea unor domenii, cum ar fii cel al sistemului de invatamant, unde peste 60% din profesori sunt pensionari.
Guvernul Boc a luat aceasta decizie in speranta de a reduce cheltuielile publice, insa ii reamintesc premierului ca scaderea costurilor bugetare ar putea incepoe cu reducerea privilegiilor demnitarilor.
In final, va spun ca acesta ordonanta a fost declarata neconstitutionala de catre CCR, la sesizarea Avocatului Poporului, iar la aflarea acestei vesti Emil Boc a declarat ca va gasii solutia optima ca aceasta decizie sa fie constitutionala.Astept solutia gandita de premier,profesor de drept constitutional.