Criza economica actuala......


Observ faptul ca de ceva timp in toata mass-media se vorbeste de o puternica criza economica inceputa in U.S.A. si propagata in majoritatea statelor europene si nu numai.Ceea ce ma intriga este faptul ca toti jurnalistii, mai mult sau mai putin avizati , vorbesc despre acest subiect, fara insa a preciza cauzele ce au determinat declansarea acestei crize si etapele de manifestare ale acesteia, impactul asupra populatiei, dar mai ales asupra bunei functionari a economiei , atat a celei modiale, cat si a celor europene si nationale.
Trebuie sa marturisesc faptul ca am inceput sa citesc foarte multe articole si o scurta dar relevanta carte despre cele mai cunoscute crize din istoria moderna , dar si despre posibile solutii ale rezolvarii crizei financiare actuale.
Desi in tara noastra impactul crizei nu este atat de pregnant, consider ca in urmatoarea perioada, aceasta isi va face mult mai bine simtita prezenta, atat in domeniul automobilelor si in cel imobiliar.
Pentru a scurta acest articol imi permit sa expun in linii mari perceptia mai multor specialisti vis-a-vis de criza economica actuala, asa k va doresc lectura placuta:
"Confruntate cu perspectiva unei recesiuni, guvernele lumii se grăbesc să stabilizeze economia prin politici keynesiene
Economiile dezvoltate ale lumii sunt - sau urmează să intre - în recesiune. La baza turbulenţelor economice din prezent stă politica monetară expansionistă dusă de marile bănci centrale începând cu anul 2000. Recesiunea nu este decât preţul care trebuie plătit pentru creditul ieftin care a stimulat investiţii supradimensionate în case si consum. Dar, desi investitorii si consumatorii din economiile dezvoltate redescoperă în al treisprezecelea ceas prudenţa si frugalitatea, guvernele - spre deosebire de poveţele tatălui din pilda biblică a fiului risipitor - plănuiesc să facă tot ce le stă în putinţă ca să le încurajeze în continuare iresponsabilitatea.
Stabilizare cu deficit
Summit-ul G20 de la Washington din 14-15 noiembrie 2008 s-a încheiat fără adoptarea unor decizii spectaculoase. Desi presedintele francez Nicolas Sarkozy a propus o noua politica fiscala, iar premierul britanic Gordon Brown a pledat pentru un stimul fiscal coordonat, comunicatul de presă de la finalul reuniunii nu a făcut decât să reia o serie de truisme referitoare la nevoia de a întări supravegherea sistemului financiar, armonizarea normelor contabile si protejarea pieţei libere. Cu toate acestea, guvernele din ţările dezvoltate si emergente reprezentate în capitala Statelor Unite au adoptat deja - sau au în curs de adoptare - un asa-numit plan de stimulare fiscală pentru stabilizarea economiei. Aceste programe diferă de la un guvern la altul, dar în esenţă obiectivul este acelasi: consolidarea cererii agregate printr-o combinaţie de reduceri de taxe si cresterea cheltuielilor publice.
Economia, în logica keynesiană pe care se bazează aceste planuri, este văzută ca o gigantică masinărie ale cărei rotiţe adesea scârţåie, iar uneori riscă chiar să înţepenească. Guvernul este mecanicul de serviciu, mereu gata să-i schimbe uleiul atunci când rămâne în pană. Dacă au scăzut investiţiile, de pildă, guvernul le stimulează cu o scădere a ratei dobânzii de politică monetară. Dar în momentul de faţă, desi dobânda de politică monetară a Fed, a Băncii Japoniei sau a Băncii Angliei este real negativă, iar cea a BCE a fost redusă cu un procent în ultimele cinci săptămâni, bursele si producţia industrială din economiile dezvoltate si-au accelerat declinul. Mai mult, consumul, care generează cea mai mare parte a utilizării PIB, a intrat de asemenea în picaj. Conform reţetei keynesiene, guvernul trebuie să facă un pas mai departe si să intervină la nivel fiscal pentru redresarea economiei. Altfel, banii vor înceta să mai circule, veniturile vor scădea, iar somajul va creste. Cu câteva zile înainte de summit-ul G20, China a deschis calea stimulării fiscale adoptând un program de cheltuieli guvernamentale estimat la impresionanta cifră de 586 de miliarde de dolari. Congresul SUA a aprobat un program de 168 de miliarde de dolari în februarie, care nu a reusit decât să crească deficitul bugetar si să întârzie intrarea oficială în recesiune. Cu toate acestea, Barack Obama pregăteste un nou pachet fiscal de 170 de miliarde de dolari care se va adăuga cheltuielilor de 700 de miliarde de dolari aferente asa-numitului program de stabilizare financiară promovat de secretarul Trezoreriei, Henry Paulson. În Europa, ministrul german al economiei, Michael Glos, a anunţat miercuri că la Bruxelles se discută un plan european de stimulare fiscală în valoare de 130 de miliarde de dolari (sau 1% din PIB-ul fiecărui stat membru), în timp ce Japonia tocmai a aprobat un program similar de circa 70 de miliarde de dolari.
Consum vs economisiri
În ciuda asteptărilor mari ale politicienilor si bancherilor centrali, măsurile adoptate au toate sansele să nu aibă efectele scontate. În fond, banii cheltuiţi de guvern trebuie să provină de undeva. Dacă bugetul acestuia intră în deficit, înseamnă că ce se va lua cu dreapta, prin împrumuturi care ar fi putut să ajungă direct la investitori, se va da cu stânga - prin cheltuieli publice. În consecinţă, stimulul fiscal nu va face decât să elimine investiţiile private si să le înlocuiască cu acelea publice. Scăderea temporară a investiţiilor - pe fondul erorilor din trecut ale antreprenorilor - constituie un stadiu necesar pentru o revenire sănătoasă. De asemenea, diminuarea consumului este o etapă necesară în refacerea economisirii după anii de credit ieftin si supraîndatorare. Inhibarea acestor ajustări nu va face decât să prelungească recesiunea.
De la Keynes la Keynes
Crizele economice, credea fondatorul macroeconomiei, sunt definite printr-o scădere a cererii agreagate, iar rolul guvernului este să combată fluctuaţiile economice printr-o combinaţie de politici monetare si fiscale. De la Marea Criză si până astăzi, aceasta a fost si rămâne înţelepciunea comună de la baza politicilor de stabilizare ale guvernelor în vremuri nefaste. Desi Keynes acorda prioritate politicilor fiscale în combaterea crizelor economice, majoritatea bancherilor centrali si a macroeconomistilor din prezent sunt de părere că politica monetară ar trebui să joace rolul central, fiind un instrument mai eficient de intervenţie. Numeroasele acţiuni (coordonate sau necoordonate) ale Federal Reserve, BCE (Banca Centrala Europeana) si celorlalte mari bănci centrale din ultimul an sunt dovada acestui efort de a combate criza economică prin reducerea dobânzilor, facilitarea creditării si stimularea investiţiilor. Rezultatele nu s-au ridicat însă la înălţimea asteptărilor, în schimb nivelul inflaţiei a crescut.
Paul Krugman, laureatul de anul acesta al premiului Nobel, nu se arată surprins de esec. Referindu-se la economia americană, el este de părere că se confruntă în prezent cu o capcană a lichidităţilor. Deoarece dobânzile nominale sunt de doar 1%, iar cele reale sunt negative, banca centrală nu mai poate stimula economia, iar investitorii preferă să-si ţină banii în buzunar în loc să-i investească. Ca urmare, afirmă Krugman, doar o intervenţie fiscală masivă - fie cheltuieli publice, fie returnări de taxe contribuabililor, fie o combinaţie între cele două - poate stimula relansarea cresterii economice."